Vasile Alboiu are o vasta experienta profesionala, de-a lungul timpului lucrând ca producator, scenograf si regizor. În 2000, a pus bazele Black Box (productie de software si productie de film).

Între 2003-2004 a fost producatorul si scenograful unui show politic difuzat pe Realitatea TV si a produs un film de scurt metraj, care a intrat în selectia oficiala la festivalul “Anonimul”. În 2005 a regizat un episod pilot dintr-o serie TV ce parodiaza telenovelele românesti si a produs filme de animatie stop-motion, cu care a câstigat si un premiu în cadrul festivalului de muzica si video “Simultan'2”.

În primul rand, Vasi, am nevoie de niste repere. Care sunt oamenii care te influenteaza si te inspira cand e vorba atat de papusi, animatii stop cadru si design în genere. Te rog, da-mi exemple atat din film, cat si din ilustratie, comics sau ce consideri ca este important de mentionat.

Prima data cand am vazut un film stop-motion a fost prin ‘98 cred... un prieten mi-a adus un VHS
cu „Nightmare before Christmas”, filmul lui Tim Burton. Cred ca totusi, cu ceva vreme înainte (5-6 ani), vazusem „Clash of the Titans”; pe-atunci nu stiam cine e Ray Harryhausen. Dupa Tim Burton a urmat... tot Tim Burton, cu „Vincent”, despre care si-acum cred ca e unul dintre cele mai frumoase filme de animatie stop-motion; poate pentru ca vocea lui Vincent Price mi-a ramas în minte. Au urmat Jan Svankmajer, Jiri Trnka, Quay Brothers si DVD-uri cumparate de pe Amazon si trimise unui prieten în Anglia, de unde mi le trimitea în Romania... pentru ca drumul direct era interzis de conditia bananiera a tarii natale sau de prostia distribuitorilor straini. Cu banda desenata m-am întalnit prin clasa a 2-a cred...cand fratele meu mijlociu mi-a adus un teanc de reviste Pif. N-am înteles prea multe, da-mi placeau ilustratiile si asta m-a facut sa învat limba franceza. Mai tarziu mi-am cumparat Hugo Pratt si Jean Giraud (Moebius).

Nightmare before Christmas



Clash of the Titans



Vincent



Multi înca nu stiu ce ai lucrat si ce ai reusit sa faci cu mijloace foarte putine. Am vazut ca ai o preferinta pentru papusile-bebelusi, copii mici. Papusa rupta, abandonata, este un motiv destul de întalnit. Ce rol are la tine?

Un prieten regizor mi-a spus la un moment dat ca stop-motion-ul genereaza autism. Si avea dreptate. Am lucrat mult timp singur si în continuare lucrez singur. E un soi de lume usor aparte, în care traiesc atunci cand lucrez la o animatie. Din pacate, în Romania nu exista o scoala de animatie în general si cu atat mai mult una de stop-motion... asa cum exista în Cehia de exemplu... asa ca a trebuit sa ma descurc citind, uitandu-ma la ce au facut altii (mi-am cumparat un DVD cu making of-ul de la „Nightmare before Christmas”) si... testand. Multe teste... de lumina, de miscare, de constructie. Asta a luat timp. Probabil mi-ar fi fost mai usor daca as fi întrebat pe cineva si mi-ar fi raspuns. Cred ca asa a luat nastere si papusa rupta... dintr-o încercare.

Te rog, zi-mi ceva despre Edward Gorey.

Pe Edward Gorey l-am întalnit prima data... prin muzica; „The Gorey End”, albumul scos de The Tiger Lillies. Dupa care am citit ceva scris de el si într-un final am vazut ilustratiile. Mi-a placut foarte tare combinatia de umor negru cu ilustratie usor naiva, însa foarte bine facuta. Si cred ca si mai mult mi-a placut deviatia spre absurd si suprarealism putin erotic. „The Gashlycrumb Tinies”, cu povestioarele scurte despre copilasi, e una dintre cartile mele preferate... pentru ca se citeste repede si se priveste mult. „The Beastly Baby” e povestea unui cuplu care e binecuvantat cu un copilas enorm., un adevarat monstru. „The Curious Sofa” e povestea unei tinere care traieste mai multe experiente sexuale, trecand prin sex în grup, bondage si zoofilie...toate desenate într-un stil naiv si lasand mai mult sa se înteleaga decat dezvaluind exact. În „The Epiplectic Bicycle”, frate si sora urmaresc un parcurs total halucinant prin toata lumea... calare pe o bicicleta dubla.

The Gashlycrumb Tinies



Cand si la ce varsta au început sa te preocupe lucrurile astea? Pentru multi, ele sunt asociate cu o zona dark, un fel de dark side of pop. Ce legatura crezi ca au basmele, care puteau fi cat se poate de sangeroase în versiunea lor initiala, cu cultura contemporana?

Stop-motion am început sa fac prin 2000, cu toate ca înainte, din scoala, desenam, dupa care uneori faceam animatii scurte pe computer. Nu e neapărat o zona dark, cat o altfel de zona. Si spun asta pentru ca multi asociaza „zona dark” cu ceva nociv. Nu e deloc asa. E un teritoriu mai putin explorat si exploatat. Asta îl face usor ciudat, recunosc. Însa nu cred ca e suficient sa-l faca nociv. Îmi plac basmele. Am reusit sa cumpar o editie completa a basmelor lui Christian Andersen si de cate ori am timp citesc sau recitesc. Unele sunt, în aparenta cel putin, extrem de triste („Fetita cu chibrituri”). În cultura contemporana violenta se exclude cat mai mult. Din pacate, totul e dus spre o zona de „corectitudine” exagerata.

Cain&Abel


Path


Hiran



Acum cateva sute de ani, în basme existau creaturi fantastice care mancau, înghiteau, sfartecau oamenii. Si asta pentru ca violenta era o realitate cotidiana. Acum, cand încercam sa fim cat mai drepti, corecti, buni si frumosi, vedem în cel mai mic act de violenta un atentat la pacea si bunastarea interioara. Poate ar fi bine sa ne uitam mai mult la japonezi.

Ce crezi ca ne mai sperie azi? Care ar fi temerile care ne afecteaza în viata de zi cu zi? Mai supravietuiesc fricile ancestrale?

Acum cred ca ne sperie lipsa unui loc de parcare, o masina veche, o garsoniera la periferie si un salariu sub 1000 de euro. Nimeni nu se mai sperie de Bau-Bau, de strigoi, moroi sau vrajitoare. Copiii se sperie daca nu-l vad pe Ronald McDonalds sau daca nu merge televizorul si pierd episodul preferat din „Ben 10”. Fricile ancestrale supravietuiesc undeva la limita culturii contemporane. Stau în corturi si se hranesc din resturile ramase de la Barbie si Ken. Cred ca frica se schimba odata cu vremurile. Din fericire, sunt unii oameni care încearca sa mentina fricile vechi în viata.